Poloiștii, aproape de medalii la turneele finale
Încet dar sigur, la Cluj, se cristalizează o nouă generație valoroasă de poloiști. După succesele de la finele anilor 90 – început de 2000, Clujul atacă din nou medalii la polo, juniori. Concret, în aceast vară, poloiștii de la CSM Cluj s-au calificat la toate cele trei finale (copii, juniori II și juniori III), iar la două din acestea podiumul este mai mult decât un vis. Dacă la Juniori II, elevii lui Ovidiu Pocol și Mihai Bartoș au obținut un onorabil loc V, la copii, după turul etapei finale, poloiștii sunt pe locul 3.
“Deocamdată am avut un parcurs excelent, care ne-a propulsat pe podium. Rezultatul este cu atât mai remarcabil, cu cât în competiție au fost înscrise 20 de echipe. Din păcate însă, la Cluj, autoritățile sprijină extrem de puțin sportul la nivel de juniori. Întregul nostru sprijin ne vine de la club. Cu toate acestea, avem o generație deosebită, care a muncit enorm până acum, iar rezultatele încep să se vadă. Dincolo de acest loc 3, pe care sper să ni-l păstrăm și după returul Turneului Final, avem și o serie de jucători de excepție, ca Andrei Covaci, Filip Dragomir, Mihnea Bucur sau portarul Bogdan Sărăcuț, primul fiind curtat de echipe de top din țară”, a spus Ovidiu Pocol, antrenorul poliștilor de la CSM Cluj. Returul Turneului final va avea loc la mijlocul lunii iulie. De asemenea, săptămâna viitoare va avea loc și Turneul Final de la Juniori III, unde poliștii de la CSM Cluj sunt deciși să urce pe podium, deși competiția pentru medalii va fi una acerbă.
https://csmcj.ro/2018/06/25/poloistii-aproape-de-medalii-la-turneele-finale/POLOAndrei Covaci,Bogdan Sărăcuț,csm cluj,Filip Dragomir,juniori,mihai bartos,Mihnea Bucur,ovidiu pocol,polo,stiri cluj,stiri din cluj,turneu finalLasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.